STUDIU | Mai mult de jumătate dintre tinerii din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în perioada stării de urgenţă

STUDIU | Mai mult de jumătate dintre tinerii din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în perioada stării de urgenţă
Publicat: 29/07/2020, 19:17

Peste 50% dintre tinerii din România şi-au pierdut încrederea şi motivaţia în forţele proprii în perioada stării de urgenţă, arată studiul Insights PulseZ. Un tânăr din patru a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online.

În plus, întreruperea bruscă a activităţilor cotidiene a condus la dezechilibre emoţionale pentru unii dintre ei. În total, studiul Insights PulseZ a identificat 19 probleme cu care s-au confruntat tinerii în perioada stării de urgenţă. Mai bine de 50% au simţit lipsa socializării faţă-în-faţă, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoţionale fluctuante şi s-au simţit obosiţi.

Tinerii au declarat că s-au adaptat greu la situația din perioada stării de urgenţă

Cu toate că tehnologia face parte din viaţa noastră, iar tinerii sunt obişnuiţi să petreacă destul de mult timp în mediul online, răspunsurile pe care ei le-au avut la întrebările noastre arată că lipsa interacţiunii faţă în faţă îi determină să îşi piardă motivaţia şi încrederea. Mulţi tineri au recunoscut că s-au adaptat destul de greu, au avut probleme cu somnul, au simţit lipsa exerciţiilor fizice şi unii dintre ei nu au fost prea încântaţi de calitatea cursurilor online la care au fost nevoiţi să participe”, a declarat Alin Claudiu Apostu, coordonator Insights.

44% dintre tinerii din România au petrecut peste opt ore pe zi în online, în timp ce doar 10% au petrecut mai puţin de trei ore. 33% dintre ei au învăţat pentru şcoală şi tot atâţia au optat să urmărească diverse filme sau seriale online. Un procent mai mare a fost identificat în rândul celor care au participat la cursuri online, mai bine de 40% au optat pentru o astfel de activitate.

Un tânăr din patru a ales să îşi petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media sau să consume conţinut de pe canalele de streaming online

Dintre platformele preferate Instagram a fost cea mai populară cu 6 din zece tineri care au consumat sau creat conţinut. 1 din 2 tineri români au preferat să se uite pe YouTube în timp ce aproximativ 1 din 4 tineri a folosit TikTok marcând astfel intrarea platformei de social media în Top 5 cele mai folosite platforme în România de către tinerii între 16-24 ani.

Studiul Insights PulseZ a fost realizat pe un eşantion de 1115 tineri cu vârsta între 16-24 de ani şi este reprezentativ la nivel naţional din punct de vedere al genului, regiunii şi mediului urban-rural. Pe langă informaţii despre starea emoţională şi activităţile tinerilor din perioada stării de urgenţă, studiul mai cuprinde informaţii şi despre: comportamentul în online şi de consum al tinerilor din perioada stării de urgenţă, preferinţele şi atitudinile tinerilor cu privire la consum, şcoală şi antreprenoriat şi despre ce îi motivează şi ce îşi doresc tinerii în viaţa personală şi profesională.

Studiul Insights PulseZ a fost făcut de către echipa Vreau să fiu Antreprenor şi Insights din cadrul Romanian Business Leaders, cu sprijinul partenerilor D&D Research, Oxygen Communications, Loopaa Marcom, Brandocracy şi Wisemetry.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un cuplu de pensionari a vândut tot și a plecat într-o croazieră în jurul lumii....
Cum arată casa în care locuiește Zanni, câștigătorul Survivor All Stars. Vila full smart are...
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
România introduce salariul minim european în acest an. Ciolacu: Termenul este 15 noiembrie
Nici vorbă de 100.000 euro! Câți bani primește Zanni, de fapt, pentru că a câștigat...
Veșnic tânără! Are 74 de ani, dar arată fabulos. Mulți nu îi dau vârsta: ce...
Tinerii îmbrăţişaţi înainte să fie luaţi de ape, în Italia, sunt români. Patrizia, Bianca şi...
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp...
Crește salariul minim de la 1 iulie 2024: Câți bani vor lua în mână angajații...
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit...
Când se va circula pe autostradă între București și Sibiu? Informații despre viitoarea autostradă a...
Cele mai mari alegeri din lume. Primul exit poll arată că partidul premierului indian va...
LEGĂTURA cu VENUS, PIERDUTĂ! De ce este aceasta importantă?
Este interzis total pentru cei care au telefoane mobile. Toată lumea trebuie să respecte
Teo Trandafir, la mare cumpănă. Suferă de o boală gravă
Anunț de ultimă oră de la ANM! Temperaturile se apropie de pragul canicular. Unde se...
Cine e Dani, băiatul înecat în bazin! Detalii șocante
Cu ce intenții a chemat-o Gagea pe Roberta în camera roșie? Ce părere are Sebastian...
Andrei Aradits, dezvăluiri neașteptate despre relația cu Andreea Bălan: „Nu prea ne plăceam așa. Nici...
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă:...
Tot mai mulți copii, încă de la 5 ani, suferă de anxietate sau depresie. Ce...
×